Tina Popa – o biografie
Initiator şi organizator al simpozionului naţional de pictură
“Dealul Malului”(2002, 2003, 2004, 2005, 2006, 2007). Născută la 25 ianuarie 1942 la Tecuci, Jud.Galati Studii: Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, Bucureşti; Institutul de Arte Plastice laşi; Membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România, al Fundaţiei HAR Filiala Vâlcea, al Clubului Rotary.
Expoziţii personale: Galeriile de Artă- Rm. Vâlcea (1970, 1971, 1972, 1977, 1980, 1983, 1985, 1988, 1997); Galeriile de Artă “Sirius” Sibiu (1972, 1973, 1975); Muzeul de Artă -Rm. Vâlcea (2002); Galeriile de Artă – Rm.Vâlcea (2005).
Scenografie: Consultant artistic şi realizator al decorului la spectacolul “Decameron” de Boccaccio, în regia lui Silviu Purcărete (1993). Restaurare artă monumentală: Complex “Magheru” – Rm. Vâlcea (1975); Expoziţii personale internaţionale: Dijon – Franţa – Salle Devosge – Vestimentaţie şi grafică (1991); Viena Austria – “Icoane şi vestimentaţie” (1991);” Maison de la Roumanie” Paris – “Icoane şi vestimentaţie” (1992); “Fra’uen Museum” – Bonn (1993); Hamburg Germania Galery “Chako” Expoziţie de pictură (2000); Straubing- Germania expoziţie de pictura (2000); Bruxelles -Casa-Belgo-Română (2005). Expoziţii de grup internaţionale: Galeriile “Arcades” Antibes – Franţa (1994); Galeriile “L’europe des beaux arts” Antibes – Franţa (1994); Galeriile “Du Port” Marsilia – Franţa (1994); Bamberg – Germania (1995); Olanda şi Belgia Expoziţie de pictură (1995); Shanghai China – Expoziţie de pictură (1998); Straubing Germania – Expoziţie de pictură (2000); Bruxelles – Belgia (2003, 2004); Galeria “Cozia” Casa Belgo – RomânăÂrthis, Bruxelles, Belgia (2003); Parlamentul European – Bruxelles (2004); Kromeriz – Cehia (2005) >>>>>
Corneliu Antim : “Arta care sfinţeşte totul”

De fapt, axioma integrala suna: “Omul sfinteste locul; Artistul sfinteste totul!”. Si ea a stat in chip de pisanie oranduitoare de-a lungul celor patru editii ale conclavului de manuitori de peneluri ctitorit cu neostoita si marinimoasa ravna de Tina Popa in “Cula” ei din Dealul Malului din marginimea nordica a Ramnicului Valcea.
O idee incoltita in mintea si sufletul acestui personaj de legenda al vietii artistice a frumoasei urbe valcene, ce a nascut un florilegiu de pasiuni, sustinatori si admiratori, dar si multa pizma si bataie de cap de pe margini, ce a consacrat, in stramtoarea tranzitiei, un mod de a visa, o indarjire pentru a face si a razbi si, mai cu seama, o indumnezeita credinta in adevaratul si miracolul jertfei prin arta si pentru arta.
19 pictori si slefuitori de ganduri si cuvinte despre faptele artistilor protagonisti au fost acolo in tot acest rastimp, care “a zguduit si inflacarat” tihnita comunitate valceana (si tot ce graviteaza in jurul ei), au constituit nucleul aderent de initiativa si revelata implinire a unui univers de spiritualitate si sublimitate, unic in felul lui in acest Orizont de lume. Astazi stau marturie durabila si convingatoare a acestei nepereche faptuiri artistice o superba colectie de tablouri gazduita in Palatul Primariei Municipale (care a fost si statornicul sprijin in materializarea proiectului si a tot ceea ce a intrat sub incidenta nevointelor lui), o stralucitoare expozitie retrospectiva la Galeria “Artis” din Bucuresti si o impozanta monografie-album a simpozioanelor din Dealul Malului.
Dincolo de duhul condensat in adagiul tutelar al acestui eveniment, devenit, iata, istorie, mai ramane si pecetea singulara a “Mainii cu opt (sau zece sau douasprezece) degete”, dupa cati salahoreau in salasul artei din “Cula Tinei”, care a fost simbolul heraldic absolut si inconfundabil al reuniunilor artistice (si nu numai) din Dealul Malului. Este, daca vreti, o borna care hotarniceste un nou parcurs si o foarte limpede individualizata constructie manageriala si multiculturala intr-un spatiu de civilizatie imbibat de traditie si de elevata spiritualitate. Evenimentul de la “Artis” poarta in el cateva mesaje. Unul ar fi acela ca totul este cu putinta daca accepti sa te zidesti in propriul proiect. O perpetuare sui-generis a mitului manolin in context contemporan. Pentru ca miza sacrificiala intr-o asemenea constructie artistica, in care investitia de bune intentii este enorma, iar fundamentele improbabile, impinge totul spre aventura. Tina Popa, artista care si-a convertit casa in atelier de pictura, motel, sala de teatru, ateneu de auditii muzicale, terasa de petreceri campestre, studio de televiziune, altar de rugaciune si strana de meditatii metafizice, arena de coride estetice si mediatice, cafenea si club privat, agora de rafaturi si cleveteli mondene, metamorfozandu-se chiar si pe sine, dupa imprejurari, in sacerdot sau sluga, a facut sa roiasca in jurul acelui mic paradis domestic din Dealul malului intreaga protipendata si suflare sensibila a Valcei precum si pe multi altii dintre cei ce o pretuiesc si o incurajeaza din cele patru vanturi.>>>>>>
Pavel Susara:”Comuniune, libertate şi armonie”
In fiecare vară, cînd arşiţa devine insuportabilă şi animaţia din jurul galeriilor se stinge, artistul plastic îşi părăseşte spaţiul închis al atelierului şi se mută în peisaj. Micul său univers, construit după chipul şi asemănarea lui, este înlocuit cu universul mare al cadrului natural sau citadin. începe, astfel,o perioadă eroică, fără constrîngeri şi fără inhibiţii. Indiferent dacă are sau nu vocaţie de turist şi de visător în aer liber, el lucrează acum la scară mare, îşi înfrînge obişnuinţele şi, de multe ori stilistica, încercînd să dea spaţiului o altă folosinţă şi o altă semnificaţie. Pretextul acestei ieşiri din previzibil şi din ceremonialul cotidian ii oferă, de fiecare dată, simpozionul. Fie că este vorba de genuri tradiţionale şi îndelung verificate, cum ar fi pictura, sculptura sau grafica, sau de limbaje şi tehnici noi, artistul are de înfrînt aceeaşi probă majoră: îmblînzirea ambientului sau chiar constrîngerea lui de a intra într-o lume de forme principial străine. An de an, şi asta de şase ani încoace, cu o tenacitate ieşită din comun şi cu o infuzie de energie pe măsură, la Râmnicu Vâlcea, în locul, de acum celebru numit Malul Dealului, peisajul este pus din nou la încercare şi luat partener în proiectul temerar de a transforma geografia în istorie şi de a rediscuta prezenţa celei din urmă într-un spaţiu cu noi semnificaţii culturale. Ruptă de atmosfera aseptică a galeriei sau a muzeului, forma artistică îşi descoperă anvergura, îşi modifică respiraţia şi se metamorfozează în funcţie de întreaga evoluţie a factorilor exteriori. Şi mai mult decît în oricare altă activitate de creaţie, aici, în spaţiul viu al peisajului sau al oraşului, existenţa de sine stătătoare a operei de artă capătă înţelesuri adevărate şi accente înalte. Simpozionul însuşi se transformă şi devine, din loc de întîlnire şi de refugiu, un adevărat poligon de încercare, o metaforă a visului perpetuu de a ieşi din relativism şi a fatalităţii de a rămîne veşnic prizonierul acestuia.>>>>>>>
Andra Ionescu: Petrecere şi voie bună la casa Tinei Popa
Joi, 2 august a.c., a avut loc deschiderea oficială a Taberei Internaţionale de artă plastică de la Dealul Malului, găzduită de cunoscută pictoriţa Tina Popa. În următoarele 10 zile, artiştii vor lucra pentru a înmulţi cele 40 de opere ce decorează culoarele Primăriei. Carmen Hopârtean, directorul Casei Belgo-Române de la Bruxelles, a deschis minunata seara alături de Tina Popa, urmând apoi maestrul Ion Tămâian, care nu a venit cu mâna goală, ci cu multe daruri pentru invitaţii de peste hotare. Pavel Şuşară, important critic de artă, a sosit şi el, urându-le bun venit şi multă inspiraţie artiştilor pentru lucrările ce le-au început deja. Nu în ultimul rând, sprijinul de bază al acestei manifestări, primarul Mircia
Gutău a avut un cuvânt de deschidere acestei seri speciale, făcând o primire foarte călduroasă tuturor artiştilor.
Cântecul de joc al tarafului lăutăresc, în frunte cu solista Anamaria Iorga, Teatrul „Ariel” cu un extraordinar spectacol al dansurilor ţigăneşti, Teatrul „Passepartout” din compania lui Dan au transformat casa Tinei Popa într-un han al Evului Mediu: voie bună, mâncare autentic ţărănească, un cafe-concert la lumina felinarului, o atmosferă de vis şi de poveste, toate acestea fiind prielnice bunei desfăşurări a activităţilor artistice.
Nicoleta Chera – Tabara de la ” Dealul Malului “/2007
Sculptori, pictori şi graficieni din Rusia, Italia, Germania, Grecia, Bulgaria şi România şi-au dat întâlnire într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, într-un colţ de rai al Vâlcii, la casa din Dealul Malului a artistei Tina Popa.
Deschiderea oficială a taberei a avut loc in 2 august 2007 , cu o seară dedicată artelor, pe parcursul căreia plasticienii s-au prezentat. Actorii teatrului “Ariel” au susţinut un scurt moment plin de surprize, urmat de o scenetă a lui Paul Cimpoieru şi a Anei Petine, pregătiţi de Dan Puric. Prima seară s-a încheiat cu un café concert. În cea de-a doua zi a taberei, artiştii s-au deplasat la Primăria, Galeria de Artă a Uniunii Artiştilor Plastici şi Episcopia Râmnicului. În aceeaşi zi, la Vila de Protocol de la Olăneşti, a avut loc un moment poetic susţinut de Traian Dobrinescu.
Organizatorii le-au pregătit artiştilor numeroase surprize:au fost programate excursii documentare la mănăstirile Govora şi Dintr-un Lemn, dar şi în satul Olari, din Horezu, capitala ceramicii. În program a fost inclusă şi o vizită în Sibiu, oraş cultural european. Cei 11 artişti internaţionali s-au deplasat şi în zone turistice precum Vidra, Voineasa, Cozia şi Călimăneşti. Lucrările realizate pe parcursul taberei au fost donate Primăriei Râmnicului şi expuse în holurile instituţiei. Au fost invitaţi să participe la tabără: Larisa Astreyn (Rusia), Tegi Canfari (Italia), Lidia Crainic (Germania), Christiana Iliopoulou (Grecia), Roman Kissiov (Bulgaria), Iordan Kissiov (Bulgaria), Tina Popa (România), organizatoarea taberei, Sergiu Plop (Moldova), Anca Sevtov (Belgia), Mihai Ţăruş (Moldova), Angela Tomaselli (România – Italia) şi Pavel Susara (România). Vernisajul expoziţiei a avut loc pe 11 august, la Muzeul de Artă Râmnicu Vâlcea.
Lucrări expuse la Parlamentul European
O parte dintre lucrările realizate în anii precedenţi la tabăra din Dealul Malului au fost expuse şi la Parlamentul European, la expoziţia de pictură contemporană “România – Un Curcubeu European”. Expoziţia a cuprins 38 de lucrări ale unor reprezentanţi de marcă ai artei contemporane româneşti: Ion Sălişteanu, Sorin Ilfoveanu, Ruxandra Ilfoveanu, Angela Tomaselli şi Ilie Boca.

___________________________
_________________________
______________________















